Azi am auzit un lucru care m-a lăsat fără cuvinte. Fac un material despre limba de lemn a discursului european şi din lipsă paţială de material pentru studiul de caz am zis să întreb şi eu o cunoştinţă, nu foarte apropiată mie dar care ar fi putut reprezenta o sursă de cunoştere şi informaţie. Wrong!!! Fata cică e jurnalistă dar nu a auzit de LIMBĂ DE LEMN a Uniunii Europene!!! Limbajul de lemn există la cele mai mici nivele. Există un limbaj de lemn al soacrei, al parinţilor, al bătrânilor faţă de tineri şi ea nu a auzit de un limbaj de lemn al marilor puteri actuale. Dacă limba de lemn există peste tot în jurul nostru, nu e logic ca Uniunea Europeană a fost şi ea atinsă de acest tip de limbaj? Limba de lemn e limba puterii. Pe cuvânt ca eu încă vreau să cred că nu a înţeles întrebarea, deşi între noi fie vorba, întrebarea a fost formulată corect. Pot să înteleg că o persoană care nu are tangenţe cu jurnalismul poate să nu fi auzit termenul "limbă de lemn" dar să spui ca eşti jurnalist şi nu ai auzit de aşa ceva mi se pare de-a dreptul şocant şi penibil pentru ea. Între timp, evident, mi-am găsit singură material.
Iată aici, pentru ea o definiţie a limbii de lemn. Poate aşa data viitoare se va documenta mai mult. Poate nu e vina ei că nu ştie. Poate ca atunci când s-a predat "limba de lemn" savura o cafea în afara amfieatrului.
„Se numeşte limbaj de lemn o specie a limbajului din care vorbitorul e absent. Întrucât şi mesajul şi formularea lui sunt integral previzibile, „emiţătorul” nu mai e decât un loc de pasaj, un instrument acefal, care nu participă la ceea ce emite. Proliferarea limbajului de lemn semnalează o multiplă şi ireversibilă necroză: cuvintele se usucă, ideile îngheaţă, oamenii împietresc. Faptul de a comunica îşi pierde sensul, exerciţiul gândirii e suspendat. Efectul e, simultan, comic şi înfiorător: viaţa cade în stereotipie, microfonul îl devorează pe orator, scena îşi înghite actorii. Limbajul de lemn e expresia „obiectului” din noi, discursul acelei părţi din alcătuirea noastră în care s-a instalat moartea" (Andrei Pleşu, Chipuri şi măşti ale tranziţiei, 1996)
